Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

O casă din Cluj a fost distrusă de flăcări. De la ce a pornit incendiul? FOTO

Foto: ISU Cluj

Un incendiu a distrus, marți, 14 ianuarie, o casă din localitatea Urișor, din comuna Cășeiu. 

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au fost cei care au intervenit pentru stingerea incendiului. 

Potrivit pompierilor, apelul de urgență a venit în jurul orei 13.15, astfel că la fața locului s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă, precum și un echipaj SMURD.

„Incendiul s-a manifestat generalizat la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați, dar și în interiorul locuinței. Materialele depozitate în interior, cum ar fi haine, hârtie și diverse deșeuri, au favorizat arderea. În paralel cu stingerea incendiului, s-au format echipe de căutare-salvare care au pătruns în interior, însă din fericire nu au existat victime. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unei sobe improvizate”, a transmis ISU Cluj.