Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Victorie pentru U-BT Cluj! „Studenții” au întors meciul cu Veneția și au câștigat la BT Arena

U-BT Cluj a obținut miercuri seara prima victorie din noul sezon de EuroCup. Clujenii au învins Umana Reyer Venezia, scor 98-92, în BT Arena, după o revenire spectaculoasă în partea secundă.

Italienii au început mai bine partida și au încheiat primul sfert în avantaj, 27-21. Veneția și-a mărit apoi diferența, iar la pauză U-BT era condusă cu 50-40.

După pauză, echipa pregătită de Mihai Silvășan a revenit pe teren cu mai multă energie. Clujenii au recuperat treptat diferența și au încheiat sfertul al treilea la egalitate, 69-69.

În ultimele zece minute, U-BT a trecut la conducere și a reușit să păstreze avantajul până la final. Încurajați de peste 6.000 de spectatori, „studenții” au încheiat meciul cu 98-92.

Javonte Smart a fost principalul marcator al clujenilor, cu 26 de puncte și 9 recuperări. Jalyn McCreary a contribuit cu 15 puncte, iar Uros Plavsic și Kristian Kullamae au înscris câte 13 puncte.

Victoria cu Veneția este primul succes al U-BT în actuala ediție de EuroCup. În prima etapă, formația clujeană pierduse categoric la Roma, 55-89.