Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Eclipsa totală de Lună din martie 2025. Când vei vedea spectacolul ceresc impresionant?

În noaptea de 13 spre 14 martie 2025, Pământul va proiecta umbra sa asupra Lunii, oferind lumii prima eclipsă totală de Lună din ultimii aproape trei ani. Acest fenomen astronomic spectaculos va colora Luna într-o nuanță roșiatică, cunoscută sub numele de „Lună sângerie”.

Eclipsa va fi vizibilă, cel puțin parțial, din Europa, Asia, Australia, Africa, America de Nord și America de Sud. În România, fenomenul va putea fi observat începând cu ora 06:30 (ora Bucureștiului), însă doar pentru 38 de minute, înainte ca Luna să apună.

Cele mai bune locuri pentru a admira spectacolul cosmic vor fi în America de Nord și de Sud, unde faza totală va fi vizibilă pe deplin. În Europa, zonele cu cea mai bună vizibilitate sunt Islanda și Groenlanda.

Eclipsa totală de Lună va dura 65 de minute, timp în care satelitul natural al Pământului va căpăta o culoare roșu-portocalie, datorită modului în care lumina Soarelui este refractată prin atmosfera terestră. Întregul eveniment astronomic va dura 366 de minute, potrivit Agerpres.

Este prima eclipsă de Lună din 2025, următoarea urmând să aibă loc pe 7 septembrie. Aceasta va fi, de asemenea, o eclipsă totală, vizibilă din Europa, Asia, Africa și Australia.

Pentru o experiență optimă de observare, specialiștii recomandă zone cu puțină poluare luminoasă, cum ar fi parcurile sau regiunile aflate departe de marile orașe.