Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Studenți UMF cu povești care merită ascultate. Situații vulnerabile și risc de abandon universitar

Foto: UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca - Facebook

Studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca au povești care merită ascultate. 

Povestea Danei Onică, studentă la UMF Cluj, la Medicină în anul V, inspiră prin curajul și determinarea ei de a merge mai departe, în ciuda obstacolelor din viață. 

„Ambii mei părinţi sunt surdo-muţi şi acum câteva luni mi-a murit tatăl. Nu avem o situaţie financiară tocmai bună şi unul dintre motivele pentru care aş fi fost tentată să renunţ la facultate, chiar şi acum, în anul 5, ar fi fost partea financiară. Că nu am suficienţi bani să mă susţin pe mine, să o susţin pe mama, şi am fost tentată să mă gândesc că ar trebui să renunţ la facultate să merg acasă şi să o ajut pe mama. 

Facultatea de Medicină este una în care ni se permite să avem două burse cumulate. E o facultate care mă susţine din punctul acesta de vedere, şi pe mine, şi pe restul colegilor care sunt în situaţii mai fragile.

Eu cred că măsurile pe care facultatea le-ar putea lua ca să sprijine mai bine studenţii care sunt în situaţii de genul de a renunţa la facultate este să se facă cumva nişte workshop-uri pentru noi, în care să ni se explice că NU suntem singuri în asta şi că, dacă avem probleme, sunt oameni la care putem să apelăm şi să nu ţinem lucrurile astea în noi”, a declarat Dana. 

„EqitMED – Spargerea barierelor

În cadrul proiectului „EqitMED – Spargerea barierelor: o abordare holistică pentru creșterea echității sociale în învățământul superior”, vorbesc studenți aflați în situații vulnerabile sau la risc de abandon universitar, pentru a înțelege mai bine necesitățile lor, precum și sursele lor de motivație. 

Testimonialele lor au rol important în susținerea din partea comunității academice.

„Pentru sprijin și informații suplimentare, vă invităm să vă adresați Biroului INDES – Str. Emil Isac nr. 13, sala 28; email: egalitate.sanse@umfcluj.ro”, a transmis UMF Cluj-Napoca.