Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Lady Gaga a anunțat data lansării următorului ei album

Foto: Lady Gaga - Facebook

Cântăreața americană Lady Gaga a dezvăluit data lansării următorului ei album. 

Ea a anunțat că cel de-al șaptelea album de studio, care se va intitula „Maythem”, va fi lansat pe 7 martie. 

Anunțul a fost făcut prin intermediul unor panouri publicitare care au fost amplasate în timpul nopții de duminică spre luni în orașele New York și Las Vegas, potrivit revistei Variety. 

De asemenea, anunțul a fost făcut de Lady Gaga și pe contul ei de Instagram. 

„Albumul a început atunci când eu mi-am înfruntat frica de a mă întoarce la muzica pop pe care primii mei fani au iubit-o”, a declarat Lady Gaga. 

Proiectul muzical conține 14 cântece și include piesele deja lansate, Disease și Die With a Smile. 

Al treilea single de pe albumul „Maythem”

Pe 2 februarie, artista va lansa cel de-al treilea single extras de pe albumul „Maythem”, precum și un videoclip al acestuia, care va fi difuzat într-o pauză comercială la gala Grammy Awards 2025. Lista completă a pieselor de pe noul album va fi dezvăluită la o dată ulterioară. 

Concert caritabil „FaireAid”

Înainte de gala premiilor Grammy, Lady Gaga se va alătura unor artişti precum Billie Eilish, Olivia Rodrigo, Stevie Nicks şi Joni Mitchell pentru a cânta la concertul caritabil „FaireAid” din Los Angeles, pe 30 ianuarie, ale cărui încasări vor fi donate persoanelor şi comunităţilor afectate de recentele incendii de vegetaţie din metropola americană. Pe 17 martie, ea va fi recompensată cu iHeartRadio Innovator Award pe anul 2025 la cea de-a 12-a ediţie a galei iHeartRadio Music Awards.

Apoi, Lady Gaga va susţine două concerte în calitate de cap de afiş la Festivalul Coachella, pe 11 aprilie şi pe 18 aprilie.

Pe lângă colaborarea ei muzicală de la filmul „Joker: Folie a Deux”, în care a interpretat şi rolul principal feminin, „Mayhem” va fi primul album de studio cu dimensiune standard al cântăreţei Lady Gaga după materialul ei discografic „Chromatica” din 2020, care a debutat pe primul loc în topul muzical Billboard 200 imediat după lansare. Precedentele albume ale vedetei americane care au ocupat prima poziţie în Billboard 200 au fost coloana sonoră a filmului „A Star Is Born” (cu Bradley Cooper, în 2018 şi 2019), „Joanne” (2016), „Cheeck to Cheek” (duete cu Tony Bennett, în 2014), „Artpop” (în 2013) şi „Born This Way” (în 2011).