Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Incendiu puternic pe Autostrada A10! Remorca unui TIR a fost făcută scrum

Momente de tensiune pe Autostrada A10, în județul Cluj, după ce remorca unui autotren a fost cuprinsă de flăcări și a ars aproape în totalitate în cursul dimineții de miercuri.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Cluj, incendiul a fost semnalat în jurul orei 05:00, iar la fața locului au intervenit două echipaje ale Detașamentului de Pompieri Turda. La sosirea salvatorilor, focul se manifesta generalizat la nivelul remorcii.

Intervenția rapidă a pompierilor a împiedicat extinderea incendiului la capul tractor, însă remorca a fost distrusă complet. În interior se aflau și două canistre cu benzină, care au favorizat arderea și au intensificat flăcările.

Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, fiind înregistrate doar pagube materiale. Primele evaluări indică faptul că incendiul ar fi izbucnit cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit produs la un generator electric aflat în remorcă. Cauza exactă urmează să fie stabilită în cadrul verificărilor efectuate de specialiști.