Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică, ce durează aproximativ 92 de zile.
În 2025, are loc la data de 20 martie, la 11 h 01 m, potrivit astro-urseanu.ro.
Fenomenul astronomic este momentul când Pământul este cel mai aproape de Soare și, începând cu această dată, durata zilei va fi în continuă creștere, iar cea a nopții în scădere, până la 21 iunie 2025, când va avea loc solstițiul de vară.
La momentul echinocțiului de primăvară, Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală. Când Soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie mișcarea diurnă în lungul Ecuatorului ceresc, fenomen ce determină, la data respectivă, egalitatea duratei zilei cu cea a nopții, indiferent de latitudine. La latitudinile țării noastre, pentru care putem considera valoarea medie de 45°, această cifră reprezintă și valoarea medie a înălțimii Soarelui deasupra orizontului la momentul amiezii. Totodată, la data respectivă, Soarele răsare în punctul cardinal est și apune în punctul cardinal vest, notează Agerpres.
Cele două puncte de pe ecliptică, în care se află Soarele în momentul echinocțiului, se numesc puncte echinocțiale, fiind denumite punctul vernal și, respectiv, punctul autumnal. Astfel, în același moment, în emisfera sudică se produce echinocțiul de toamnă, potrivit Observatorului Astronomic ‘Amiral Vasile Urseanu’.
Al doilea echinocțiu al anului reprezintă momentul în care soarele traversează ecuatorul ceresc, trecând din emisfera cerească nordică în cea sudică, în jurul datei de 23 septembrie (22 septembrie în 2025), marcând echinocțiul de toamnă în emisfera nordică și echinocțiul de primăvară în emisfera sudică.
Din punct de vedere astrologic, are loc trecerea Soarelui din zodia Peștelui în zodia Berbecului. Asistăm, astfel, la sfârșitul și la începutul unui ciclu zodiacal.
Astrologii spun că momentul când ziua devine egală cu noaptea simbolizează o stare de armonie, o stare de transformare profundă atât a naturii exterioare, cât și o transformare benefică a naturii noastre umane. În perioada echinocțiului de primăvară totul se trezește la viață, tinde să iasă la suprafață, să se bucure de energiile profunde ale primăverii.
Răsărit la Cabana Vlădeasă
Echinocțiul de primăvară a fost marcat cum nu se putea mai bine la Cabana Vlădeasa. Un răsărit de poveste a confirmat începutul primăverii astronomice.

Lasă un Răspuns
Vezi comentariile