Locuitorii de pe strada Salvia din Cluj-Napoca reclamă o situație care le provoacă îngrijorare. Terenurile private din zonă ar fi fost lăsate neîntreținute, iar vegetația a crescut atât de mult încât, potrivit localnicilor, a devenit un adevărat adăpost pentru șerpi, șobolani și căpușe.
Problemele sunt semnalate în zona dintre curba de la coborârea de pe strada Salvia și imobilul cu numărul 10, pe partea stângă. Un localnic susține că terenurile sunt acoperite de vegetație înaltă, uneori de aproximativ doi metri, și că acestea nu ar fi fost cosite de o perioadă îndelungată.
„Este absolut nefiresc să avem între case vegetație de 2 metri din care să iasă toate vietățile pe drum și să ne invadeze curțile”, se arată în sesizarea transmisă de unul dintre locuitorii zonei.
Potrivit sesizării, vegetația foarte dezvoltată ar favoriza apariția unor animale și insecte nedorite. Localnicii reclamă prezența șerpilor, șobolanilor și căpușelor, despre care susțin că ajung inclusiv în apropierea locuințelor și în curțile oamenilor.
O situație asemănătoare ar fi fost observată și pe partea dreaptă a zonei, la marginea unei proprietăți de pe strada Câmpului nr. 295A, în direcția străzii Salvia.





























Lasă un Răspuns
Vezi comentariile