Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

VIDEO. Incendiul grav de pe strada Șerpuitoare din Cluj-Napoca a cuprins și restaurantul Panorama del Baron. Ce spun angajații localului?

Foto: panoramadelbaron.cluj - captură video TikTok

Un incendiu puternic a izbucnit în după-masa zilei de marți, 1 iulie, pe strada Șerpuitoare din Cluj-Napoca.

Incendiul a afectat restaurantul Panorama del Baron și două anexe gospodărești.

Ce spun angajații restaurantului

„Probabil ați auzit de incidentul de la noi, de la Panorama del Baron. Din păcate locația a luat foc, dar nu este din cauza noastră. O să încercăm să facem cât mai repede să reparăm ce s-a întâmplat. Vă mulțumim tare mult pentru grijă și vă asigurăm că toată echipa este în regulă, inclusiv clienții care erau pe terasă”, au transmis angajații localului, într-un video pe TikTok. 

De asemenea, în descrierea video-ului aceștia au mai scris un mesaj: „Ca pasărea Phoenix, renaștem din cenușă, mai puternici ca niciodată! Revenim curând cu mai multe detalii și videoclipuri cu procesul de renovare, locația NU va fi închisă pentru foarte mult timp!”. 

@panoramadelbaron.cluj

Ca pasărea Phoenix, renaștem din cenușă, mai puternici ca niciodată! Revenim curând cu mai multe detalii si videoclipuri cu procesul de renovare, locația NU va fi închisă pentru foarte mult timp! Mulțumim! 🙏🏻 #panoramadelbaron #cetatuite #incediucluj #clujnapoca

♬ sunet original – panoramadelbaron.cluj

Potrivit pompierilor, incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați, la acoperișul localului și la cele două anexe gospodărești. De asemenea, a fost cuprinsă de flăcări o cantitate considerabilă de vegetație uscată, iar accesul pompierilor a fost îngreunat de terenul accidentat.