S-a schimbat regulamentul pentru închirierea locurilor de parcare din Cluj-Napoca.
Consilierii locali ai municipiului Cluj-Napoca au aprobat o Hotărâre care simplifică procesul de depunere a cererilor pentru locurile de parcare, garaje şi copertine, atât pentru abonamentele anuale, cât şi pentru cele lunare.
Concret, cererile depuse în 2024 pentru care clujenii au primit răspuns că rămân în atenția Primăriei Cluj-Napoca rămân valabile în continuare. Așadar, cetățenii nu mai trebuie să depună o nouă solicitare pentru anul 2025, cererea existentă rămâne valabilă până la soluționare.
De asemenea, clujenii care nu au depus în anul 2024 o cerere pentru un loc de parcare pot să o depună online, pe site-ul Primăriei, sau fizic la Centrul de Informare pentru Cetăţeni de pe strada Moţilor.
Totodată, din 12 decembrie 2024 abonamentele pentru zona centrală vor fi emise exclusiv lunar pentru anul 2025, urmând ca din ianuarie să poată fi achiziționate și celelalte tipuri de abonamente.
Regulamentul complet poate fi consultat AICI.
„Aceste lucruri noi sunt ca urmare a modificării regulamentului de parcări, regulament adoptat în luna decembrie. Pe această cale eliminăm cozile de la început de an la depunerea locurilor de parcare, iar cetăţenii care au depus cerere să ştie că au cererea în sistem şi va fi repartizată conform procedurilor legale”, a transmis primarul Emil Boc, pe pagina sa de Facebook.
Lasă un Răspuns
Vezi comentariile