Clujenii trebuie să se pregătească pentru o lună noiembrie cu temperaturi mai scăzute la început și precipitații care ar putea deveni mai abundente spre a doua jumătate a lunii. Potrivit estimărilor publicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), vremea se va răci în prima parte a lunii, iar valorile termice vor coborî sub cele obișnuite pentru această perioadă în întreaga țară.
Prognoza pentru intervalul 2-30 noiembrie arată că temperaturile vor reveni treptat la normal, însă regimul precipitațiilor va avea variații de la o săptămână la alta. Pentru zona Clujului, aflată în nord-vestul țării, estimările indică inclusiv perioade în care cantitățile de precipitații ar putea fi mai reduse decât în mod obișnuit.
2-9 noiembrie
Prima săptămână completă din noiembrie vine cu o răcire accentuată. Meteorologii estimează că temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile țării. Așadar, nici Clujul nu va face excepție.
În ceea ce privește precipitațiile, cantitățile de apă vor fi, în general, apropiate de normalul perioadei, cu posibilitatea unui ușor deficit în nord-vestul României. Acest lucru nu înseamnă că ploile vor lipsi complet din județul Cluj, ci doar că totalul precipitațiilor ar putea fi mai mic decât media obișnuită.
9-16 noiembrie
În cea de-a doua săptămână analizată, temperaturile medii vor reveni la valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Vremea nu va deveni însă neapărat mai plăcută. Meteorologii estimează precipitații excedentare în regiunile vestice și nord-vestice, ceea ce înseamnă că și zona Clujului ar putea avea parte de cantități de ploaie peste media obișnuită.
16-23 noiembrie
A doua jumătate a lunii aduce o stabilizare a temperaturilor. În intervalul 16-23 noiembrie, mediile termice sunt estimate să se situeze în jurul valorilor normale pentru această perioadă, în toate regiunile țării.
Precipitațiile vor fi, în general, apropiate de normal, însă în nord-vest ar putea apărea un ușor excedent. Prin urmare, clujenii ar putea avea parte în continuare de episoade de ploaie, chiar dacă temperaturile nu vor mai fi la fel de scăzute față de începutul lunii.
23-30 noiembrie
Ultima săptămână din noiembrie nu aduce schimbări majore în estimările meteorologilor. Temperaturile medii ar urma să rămână apropiate de cele specifice perioadei, iar cantitățile de precipitații vor fi, în general, normale pentru finalul toamnei.
Așadar, pentru Cluj, noiembrie se anunță o lună cu un început rece, urmat de o revenire treptată a temperaturilor spre valorile obișnuite. Ploile ar putea fi mai consistente în anumite intervale, în special în nord-vestul țării.
Meteorologii atrag atenția că prognoza pe patru săptămâni prezintă tendințele temperaturilor și precipitațiilor la nivel regional. Aceasta nu poate indica de pe acum zilele exacte în care va ploua sau valorile precise ale temperaturilor din Cluj-Napoca.



























Lasă un Răspuns
Vezi comentariile