La Cluj-Napoca, continuă programul de sterilizare gratuită pentru câini și pisici cu și fără stăpân.
Prin acest program sunt acoperite costurile de sterilizare a câinilor și pisicilor de rasă comună și a metișilor acestora. Astfel, proprietarii de animale de companie din municipiu se pot înscrie pentru a beneficia de acest serviciu oferit de primărie.
Cum te poți înscrie?
Pentru înscriere, este necesară o cerere adresată primăriei – fie online, fie în format fizic la Centrul de informare sau primăriile de cartier. La cerere se va atașa o copie a carnetului de sănătate al animalului. După aprobare, proprietarul va primi un bon de sterilizare pe care îl poate folosi la un cabinet veterinar autorizat, selectat de primărie în urma unei achiziții publice, pentru efectuarea procedurii.
Potrivit primarului Emil Boc, Primăria Cluj-Napoca acoperă toate costurile legate de procesul de sterilizare – de la anestezie la operație și tratamentul post-operator.
Subvenția acordată de la bugetul local pentru anul 2025 pentru finanțarea costurilor pentru sterilizarea câinilor și pisicilor de rasă comună și a metișilor acestora, cu stăpân domiciliat în municipiu este (T.V.A. inclus):
– 350 lei/câine mascul;
– 400 lei/câine femela;
– 300 lei/pisică mascul;
– 350 lei/pisică femelă.
Sterilizarea, beneficii pentru sănătatea animalelor
Sterilizarea animalelor de companie se face, de obicei, în primul lor an de viață.
Nu este o procedură riscantă și aduce numeroase beneficii pentru sănătatea animalelor, potrivit supervetsolutions.ro:
- Rol esențial în reducerea numărului de animale fără stăpân
- Femelele vor fi mai sănătoase
- Masculii se vor bucura de riscuri mai mici
- Reduce riscul pierderii lor
- Scade riscul unui comportament agresiv
- Descurajează marcarea teritoriului
Lasă un Răspuns
Vezi comentariile