O familie care locuiește în Cluj-Napoca a povestit că se gândește să se mute în Sibiu sau Brașov.
Familia consideră că în Sibiu sau Brașov s-ar simți mai bine, ar avea posibilitatea să se deplaseze mai mult pe jos și ar fi mai multe locuri cu activități sportive comparativ cu Cluj.
Sibiu/Brașov?
„Ne gândim să avem o familie mai mare și să ne mutăm la o casă. Nu ne permitem în Cluj dar avem apartamentul aici și ne-ar fi foarte ușor și ca joburi și cu banii de pe vânzare să ne mutăm în Brașov sau Sibiu la casă.
Nu am vrea să considerăm să stăm la sat (gen să construim în jurul Clujului/să cumpărăm). Copiii vrem să aibă activități și să nu stăm toată ziua să îi ducem și aducem. Sunt curios dacă a mai fost pus cineva în situația asta. Nu considerăm nici mutatul în vest.
Ce research ați făcut ? Dacă v-ați mutat în chirie în vreo zonă de case în orașele respective ? Dacă înafară de viață de noapte/facultăți marcați vreo diferență semnificativă. Am văzut că îi destul de mic Sibiul (ceea ce ne convine că putem merge pe jos în multe locuri).
Cumva mi se pare super fain Clujul și mă bucur că m-am născut aici dar parcă pentru o familie în creștere devine un pic sufocant. Dacă nu ar fi nevoia familiei de spațiu chiar nu aș avea de ce să consider mutarea. Și Brașovul pare ideal family place. Baruri mai puțin activități sportive mai multe”, a scris o familie pe reddit.
Clujeni care ati plecat cu familia in Sibiu/Brasov ? Cum a fost ce parere aveti ?
byu/EuphoricMembership51 incluj
Sfaturile oamenilor pentru familie au fost împărțite. Unii au recomandat cele două orașe, alții nu au avut păreri prea bune. De asemenea, au existat oameni care au precizat că Oradea este mai ok, față de Sibiu sau Brașov.
„Dacă plănuiești să ai copii verifică în orașele mici cum sunt serviciile medicale. În unele orașe e dezastru, un test alergic pt antibiotice nu știu să citească sau nu găsești stomatologi buni, pe lângă că nu au dotări, materiale. Școala, grădinița o mai dregi până la facultate, dar când este bolnav e mai greu”.
„Sibiul e un oraș mort noaptea și în fiecare an se umple cu olteni. Brașovul ar fi o alegere mai bună, atât pentru adulți cât și pentru copii. Gândește-te că pe termen lung copiii vor deveni adulți tineri și ar fi foarte ok pentru ei sa fie aproape și de munte și de mare dar și de capitală. Gândește-te pe termen lung, copiii tăi vor aprecia foarte mult asta când vor deveni adulți”.
Avantaje/dezavantaje Brașov
„Ai foarte multe avantaje în Brașov, în special dacă îl compari cu Clujul:
– Poziția Geografică. Ești în centrul țării, ajungi cam la fel de repede peste tot. 2-3 ore până la Timișoara / București, 4 ore (+-) până la Iași, Constanța, Cluj, cel puțin momentan, până se mai termină niște autostrăzi
– Turistic. Ai atât de multe locuri de văzut în jurul Brașovului, atât de multe locuri de făcut camping, de plimbat cu familia, n-are rost să le enumăr. Și nu doar în jurul Brașovului, ci și în oraș efectiv, sau imediat lângă, locuri de ajuns cu taxiul, nu de mers o ora cu mașînă
– Ai CENTURĂ. E incredibil că trebuie să zic asta, dar, ai centură, față de mizeria asta de Cluj. Ajută extraordinar.
– Traficul e mult mai light, ai f multe bulevarde de multe benzi, ajungi repede peste tot, desigur că poate Brașovenii m-ar contrazice, dar mulți dintre ei n-au resimțit traficul de București / Florești / Baciu / alte zone din Cluj, sau din Iași (în special la intrare, cred că zona se numește podul Iloaiei).
– Mai multe spații verzi în oraș decât în Cluj
– Restaurantele sunt 5 clase peste mizeriile din Cluj. În primul an cum vă mutați, o să vă tot bucurați de restaurante adevărate cu mâncare bună și ospătari profesioniști
– Zonele de case adiacente sunt foarte accesibile cu mașină, dar și cu transportul public, mai ales datorită centurii, iar prețurile sunt foarte ok pentru o familie cu un venit să zicem de 15k – 20k lei.
Dezavantaje:
– locurile de muncă. În privat cel puțin, sunt locuri pentru ingineri (creddd, cel puțin așa se laudă inginerii din familie), dar nu sunt multe corporații, eu in IT cel puțin nu mi-am găsit la fel de ușor / la fel de bine plătit. Asta e de urmărit dacă se va schimbă în viitor
– Aeroportul. Are potențial oricum de îmbunătățire mult mai mare decât are Clujul să facă măcar 1km de centură”.
„Aș alege Oradea”
„Născut și crescut în Sibiu, venit la facultate în Cluj iar după 20 de ani de Cluj, tot mai mult m-a gândesc să mă întorc în Sibiu. Părinții, frații, toți sunt acolo. Cum rezolv cu lucrul, am și plecat.
Pro Sibiu: oraș frumos, aeroport, autostradă… Minus Sibiu: s-a aglomerat ff mult iar traficul nu este departe de Cluj, asta mă reține cel mai mult”.
„Sibiul are acel aer medieval fain și o atmosferă de poveste. Orașul e plin de evenimente culturale și locuri frumoase de vizitat. Plus că e aproape de Munții Făgăraș, deci ai parte de natură la superlativ.
Brașovul, pe de altă parte, e vibrant și dinamic, cu o infrastructură bine pusă la punct. E ideal pentru familii datorită numeroaselor activități recreative. Și să nu uităm de Poiana Brașov, unde te poți bucura de sporturi de iarnă.
Cu toate acestea, personal, eu aș alege Oradea pentru viața de familie.
Oradea are o infrastructură modernă, parcuri bine întreținute și o urbanizare de calitate. Proximitatea față de vestul Europei e un alt avantaj major, făcând accesul la diverse destinații mult mai facil.
În plus, Oradea promite să fie foarte bine conectat feroviar cu Clujul pe termen mediu și cu autostrada pe termen lung”.
Lasă un Răspuns
Vezi comentariile