Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Moment surpriză la UNTOLD! Papa Leon al XIV-lea a transmis un mesaj tinerilor de pe Cluj Arena

Un moment neașteptat a avut loc în ultima noapte a festivalului UNTOLD ONE 2026, pe scena principală de la Cluj Arena. În timpul setului susținut de Padre Guilherme, publicul a primit un mesaj transmis de Papa Leon al XIV-lea, adresat tinerilor prezenți la festival.

Padre Guilherme, preot catolic portughez și DJ, este cunoscut pentru spectacolele sale în care combină muzica electronică și mesajele religioase. El a fost cel care a încheiat programul de pe Main Stage în ultimele ore ale festivalului.

În mesajul transmis la Cluj, Papa Leon al XIV-lea i-a îndemnat pe tineri să nu se teamă să își arate credința și să ducă mai departe valorile creștine.

„Dragi tineri”, a fost începutul mesajului transmis publicului de la UNTOLD.

Suveranul Pontif le-a transmis tinerilor să fie „martori ai comuniunii, constructori de punți și semănători ai încrederii” într-o lume despre care a spus că este adesea marcată de diviziune și suspiciune.

Papa Leon al XIV-lea i-a încurajat, de asemenea, să trăiască Evanghelia cu entuziasm și să împărtășească bucuria credinței cu cei din jur.

Un alt mesaj important transmis tinerilor de la Cluj a fost că aceștia nu sunt niciodată singuri și că, în calitate de copii ai lui Dumnezeu, sunt iubiți, iertați și încurajați de El.

La final, Papa Leon al XIV-lea i-a îndemnat pe tineri să ducă „lumina lui Hristos” în familii, școli, universități, locurile de muncă și comunitățile lor, oferindu-le și binecuvântarea sa apostolică.

Mesajul a fost transmis într-un context neobișnuit, pe scena unui festival de muzică electronică, în timpul unui set susținut de un preot devenit DJ. Momentul a reprezentat una dintre cele mai surprinzătoare apariții din cadrul ediției UNTOLD ONE 2026.