Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Fotografii de modă, reportaj, piesaj sau scene urbane. Expoziția unei fotografe germane, la Cluj-Napoca

Foto: Centrul Cultural German Cluj-Napoca

Centrul Cultural German Cluj-Napoca, vă invită să descoperiți expoziția „Sibylle Bergemann. Photographien” [Sibylle Bergemann. Fotografii] care după 16 ani și peste 30 de turnee în întreaga lume, ajunge la Cluj.

Expoziția prezintă la nivel internațional opera completă a uneia dintre cele mai importante fotografe germane din ultimele decenii. Fotografiile sale impresionează prin diversitate – de la fotografii de modă, reportaj, eseu, peisaj, scene urbane și portret, complexitatea reflectă stilul inconfundabil al artistei.

Foto: Centrul Cultural German Cluj-Napoca

Contextul social a jucat un rol esențial în opera lui Bergemann. 

Foto: Centrul Cultural German Cluj-Napoca

Fotografia nu este doar o simplă reprezentare, ci oferă o perspectivă asupra realității, o interpretează și ia poziție. Imaginile devin simboluri, reflectă povești și conturează doruri în ochii privitorului. 

Unde și când are loc expoziția

Expoziția va fi prezentată în cadrul Muzeului de Artă în perioada 27 februarie – 16 martie. Vernisajul va avea loc în data de 27 februarie de la ora 18:00, în prezența curatoarei Frieda von Wild, fiica Sibyllei Bergemann.  

Despre Sibylle Bergemann

Sibylle Bergemann (1941–2010) s-a remarcat inițial ca fotografă de modă, dar a fost și o reprezentantă a eseului fotografic fiind o observatoare minuțioasă și atentă. Și-a grupat fotografiile în serii, urmărind perioade îndelungate diferite teme și note fotografice. Un punct central al operei sale îl constituie fotografiile de modă și portret, realizate pentru reviste precum Sibylle sau GEO. Interesul pentru imagini contextuale și scenice a început în Berlinul anilor 1960, extinzându-se ulterior în orașe precum New York, Paris, Tokyo sau São Paulo.

De-a lungul anilor, Bergemann a lucrat deseori cu Polaroid și, până în 1990, în special în alb-negru. A fost unul dintre puținii fotografi care au folosit culoarea nu în mod ilustrativ, ci ca element esențial al compoziției. După reunificarea Germaniei, a cofondat agenția OSTKREUZ și a devenit membră a Academiei de Arte.