Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Florești: Noi lucrări pe drumul din zona Răzoare. Ruta alternativă

Foto: Bogdan Pivariu - Facebook

Bogdan Pivariu, primarul comunei Florești, a anunțat că vineri, 24 ianuarie, se vor desfășura noi lucrări pe segmentul de drum care leagă zona Răzoare de Metro.

Potrivit acestuia, lucrările nu vor avea un impact negativ asupra traficului, deoarece participanții la trafic vor avea ca alternativă intersecția din fața magazinului Metro.

„În Florești, avem în derulare proiecte mari care, din păcate, afectează și mai mult traficul. Aceste proiecte sunt esențiale atât pentru comunitatea din Florești, cât și pentru întreaga zonă!”, a transmis Bogdan Pivariu, pe pagina sa de Facebook.