Imagini spectaculoase cu Masivul Făgăraș, iarna, de la 150 de kilometri depărtare.
Cel mai înalt lanț muntos din România s-a văzut în această iarnă de la Cluj.

„În zilele senine de iarnă este uneori o vizibilitate fantastică. Din Munții Apuseni, de pe vârful Muntele Mare (din Cheile Turzii și chiar și din Sălicea – Cluj), se vede masivul Făgăraș, cel mai înalt lanț muntos din Romania. Distanța în linie dreaptă din zona vârfului Muntele Mare până în zona Bâlea Lac sunt circa 150 de km. Dar se poate vedea și mai departe uneori până în munții Rodnei, Călimani și Suhard la circa 200 de km. Personal mi se pare fabulos să ai asemenea vizibilitate. Pentru iubitorii de munte e senzațional. Am dreptate?”, au transmis cei de la Aventură în România, pe pagina de Facebook.
Despre Masivul Făgăraș
Munții Făgăraș se află în Carpații Meridionali, spre E-V. La vest se învecinează cu defileul Oltului, la est cu Piatra Craiului, la sud-est cu Munții Iezer-Păpușa, la nord-est cu Masivul Țaga și Persanii sudici, la nord cu șesul Țării Oltului, iar la sud se învecinează cu Culoarul Loviștei, potrivit muntii-fagaras.ro.
Din punct de vedere longitudinal Masivul Făgăraș se vede ca un zid imens de piatră care coboară către extremități, sub 2000 m alt. Aici intalnim vârfuri cu altitudini peste 2400 – 2500 m cum ar fi: Vf. Moldoveanu cu 2544 m, Vf. Negoiu cu 2535 m, Vf. Viștea Mare cu 2527 m, Vf. Lespezi cu 2522 m sau Vf. Vânătoarea lui Buteanu cu 2507 m.
De asemenea, în Masivul Făgăraș se pot întâlni între 30 – 70 lacuri glaciare, în funcție de anotimpul în care ne aflăm.
Lasă un Răspuns
Vezi comentariile