Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Continuă lucrările la rețelele de apă și canalizare din Cluj-Napoca. Pe câte străzi se va lucra?

Foto: Consiliul Județean Cluj

Pas important pentru finalizarea lucrărilor de extindere a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în Cluj-Napoca. 

Compania de Apă „Someș” S.A va continua programul de extindere a rețelelor de apă și canalizare din Cluj-Napoca. Va fi reluată licitația, în vederea finalizării proiectului. 

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Din cauza slabei organizări a antreprenorului care a câștigat inițial acest contract, lucrările au suferit întârzieri majore, motiv pentru care s-a impus încheierea relației  contractuale și relicitarea restului lucrărilor. Partea bună este că nu se va pierde niciun ban european, lucrările rămase de executat fiind cuprinse într-un nou program de finanțare nerambursabilă. Ceea ce urmărim este ca lucrările să fie reluate în cel mai scurt timp posibil, începând din primăvară, după atribuirea contractului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor”.

Lucrări pe 20 de străzi din Cluj-Napoca

Conform documentației de atribuire a contractului, sunt prevăzute lucrări de proiectare și execuție pentru extinderea rețelelor de distribuție a apei pe o lungime totală de 28 km, acoperind 20 de străzi din municipiul Cluj-Napoca. În total, vor fi realizate 248 de branșamente, 4 rezervoare pentru înmagazinarea apei, 25 de vane de reducere și control a presiunii, respectiv 11 stații de pompare a apei. În plus, vor fi montate 10.000 de contoare cu citire la distanță și senzori de monitorizare în opt puncte.

În ceea ce privește extinderea rețelelor de canalizare, lucrările se vor derula pe o lungime totală de 35 de km, cu 682 de racorduri, pe 27 de străzi și 11 stații de pompare apă uzată. Totodată, vor fi montate și 28 de echipamente pentru măsurarea debitelor de apă uzată și de monitorizare a parametrilor apei uzate.

Când vor fi gata lucrările

Valoarea totală estimată a contractului este de 95.787.673 lei, lucrările de execuție fiind programate a se derula pe o perioadă de maximum 16 de luni, de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.