Un tânăr român de 18 ani se numără printre victimele incendiului devastator care a izbucnit în noaptea de Anul Nou într-un bar din stațiunea elvețiană Crans-Montana, o tragedie care a curmat viața a zeci de persoane și a rănit alte zeci. Autoritățile elvețiene și Ministerul Afacerilor Externe au confirmat, duminică, decesul acestuia după ce inițial fusese dat dispărut.
Tânărul român se numea Guillaume Oana și avea 18 ani, fiind cetățean cu dublă cetățenie (română și elvețiană), potrivit informațiilor transmise de presa națională. Deși locuia în Elveția, în orașul Lausanne, împreună cu mama sa de origine română, se afla în stațiunea Crans-Montana pentru a petrece Revelionul cu prietenii când s-a produs incendiul, potrivit observatornews.ro.
Mama sa, originară din Rovinari, județul Gorj, și familia au încercat inițial să ia legătura cu el după izbucnirea tragediei, însă, după câteva zile de incertitudine, autoritățile elvețiene au confirmat oficial că tânărul se numără printre persoanele decedate în urma incidentului.
Incendiul, produs într-un bar popular între tinerii care sărbătoreau trecerea în 2026, s-a soldat cu cel puțin 40 de morți și peste 110 răniți și este investigat penal pentru posibile încălcări ale normelor de securitate și neglijență, după cum au anunțat autoritățile locale.



























Lasă un Răspuns
Vezi comentariile