Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Street FOOD Festival împlinește 10 ani la Cluj. Urmează patru zile de preparate din toată lumea, concerte și un spectacol în premieră

Cluj-Napoca găzduiește, în perioada 2–5 iulie, ediția aniversară a Street FOOD Festival, evenimentul care marchează 10 ani de la prima ediție organizată chiar în orașul în care a luat naștere. Festivalul revine pe Aleea Stadionului, cu intrare liberă și un program care îmbină gastronomia, muzica live și activitățile dedicate întregii familii.

Organizatorii au pregătit peste 50 de food truck-uri, cinci scene cu muzică și entertainment, zone de relaxare și activități pentru toate vârstele. Tema ediției din acest an, „All Stars”, aduce împreună unele dintre cele mai apreciate concepte culinare care au participat de-a lungul timpului la festival.

Pe lângă oferta gastronomică, publicul va avea parte de concerte susținute de artiști precum Mihail, om la lună, OCS și The Kryptonite Sparks, alături de DJ seturi și alte momente artistice programate pe parcursul celor patru zile.

Una dintre cele mai așteptate atracții ale ediției aniversare este primul show de drone sincronizat în timp real cu un concert live organizat în România, un moment pregătit special pentru celebrarea celor zece ani de Street FOOD Festival.