Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Moarte cumplită pe linia ferată. Trenul care se îndrepta spre Cluj a lovit mortal un bărbat

Un accident feroviar grav s-a produs luni dimineață, după ce un bărbat a fost lovit mortal de un tren InterCity care circula spre Cluj-Napoca. Incidentul a avut loc în municipiul Iași, în zona Păcurari, și a mobilizat de urgență echipajele de intervenție.

Potrivit autorităților, victima a fost surprinsă de trenul IR 1830, care circula pe ruta Galați – Cluj-Napoca. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 1 Iași, cu un echipaj de terapie intensivă mobilă și o autospecială de descarcerare.

În momentul sosirii salvatorilor, bărbatul prezenta leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul la locul tragediei. Din fericire, niciuna dintre persoanele aflate în tren nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.