Un moment incredibil a avut loc în prima ediție a sezonului 11 din X Factor, difuzată pe 26 ianuarie 2025, când Radu Dolean, un clujean de 46 de ani, a uimit scena și a ridicat în picioare toți cei patru jurați.
Deși nu cântase niciodată pe o scenă și nici măcar nu le spusese celor apropiați despre planul său, Radu a adus o interpretare memorabilă a ariei „E lucevan le stelle” din opera Tosca de Giacomo Puccini.
Radu Dolean lucrează în telecomunicații, ocupându-se de sisteme audio, însă talentul său vocal a fost o surpriză pentru toată lumea. Pasiunea pentru muzică a început întâmplător, după ce a ascultat un vinil cu Dumitru Fărcaș și a visat, în secret, la o carieră în muzică. „Mi-ar fi plăcut să cânt, să fie meseria mea, dar viața a avut alt plan”, a mărturisit el.
Cu mâinile tremurând de emoție, dar cu o voce puternică și sigură, Radu a fost îndrumat de Marius Moga să închidă ochii și să se imagineze cântând singur în mașină, locul unde își găsise până atunci curajul. Rezultatul? O interpretare care a făcut scena să vibreze și i-a determinat pe jurați să-l aplaude în picioare.
„Mă uitam cum vă tremura mâna în timp ce cântați, dar vocea NU! Este un moment pe care nu-l voi uita niciodată”, a spus Ștefan Bănică Jr., impresionat de autenticitatea și emoția din prestația lui Radu.
Adelina Chivu și Mihai Morar, de asemenea, nu și-au putut ascunde entuziasmul. „Doamne, cum cânta! Este incredibil!”, a exclamat Morar, în timp ce Adelina a adăugat: „Eu nu cred așa ceva!”.
Lasă un Răspuns
Vezi comentariile