Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Carieră sau familie? 1 din 4 tineri nu se va căsători niciodată și ar putea plăti scump pentru asta

Carieră, autonomie, autocunoaștere – acestea sunt prioritățile unei întregi generații de tineri care refuză să mai pună familia pe primul loc. Statisticile arată că unul din patru tineri de astăzi ar putea ajunge să nu se căsătorească niciodată, iar psihologii trag un semnal de alarmă: singurătatea cronică vine cu efecte devastatoare pentru minte și trup.

„Succesul profesional nu poate compensa lipsa unei conexiuni reale cu un alt om. Persoanele care trăiesc singure perioade lungi riscă depresie, anxietate, boli cardiovasculare și chiar declin cognitiv accelerat”, avertizează psihologul Ana Maria Ambrosă, potrivit Aleph News.

Frica de eșec în relații, traumele din copilărie, narcisismul social și presiunea performanței profesionale sunt doar câțiva dintre factorii care îi determină pe mulți tineri să aleagă o viață solo. În plus, aplicațiile de dating și rețelele sociale au schimbat complet dinamica relațiilor: „Deși suntem conectați permanent, oamenii nu mai știu să construiască relații reale, bazate pe sacrificiu și empatie”, mai spune psihologul.

Studiile recente confirmă că singurătatea cronică slăbește imunitatea, crește riscul de infarct și duce la o „dezumanizare tăcută”: oamenii ajung să nu mai atingă, să nu mai îmbrățișeze și să nu mai simtă emoțiile profunde care îi definesc ca ființe sociale.