Polițiștii din Cluj-Napoca sunt în alertă după dispariția unei femei în vârstă de 49 de ani, care a plecat dintr-un spital de pe strada Victor Babeș și nu a mai fost găsită. Oamenii legii solicită sprijinul cetățenilor pentru a o identifica cât mai repede.
Dispariția a fost sesizată în data de 8 iulie, după ce femeia a părăsit unitatea medicală în jurul miezului nopții. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, aceasta urma să fie internată, însă a plecat voluntar înainte de finalizarea procedurilor și nu a mai putut fi contactată.
Femeia are 49 de ani, aproximativ 1,60 metri înălțime, constituție normală, păr șaten și ochi căprui. La momentul dispariției purta haine închise la culoare.
Polițiștii desfășoară verificări pentru găsirea acesteia și fac apel la orice persoană care deține informații despre locul în care s-ar putea afla să contacteze de urgență cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze 112.




























Lasă un Răspuns
Vezi comentariile