Un studiu World Vision România arată că peste 84% dintre adolescenții cu vârste între 14 și 19 ani care au cont de TikTok accesează platforma zilnic, iar peste jumătate dintre aceștia (53,4%) accesează platforma de mai mult de patru ori pe zi.
Studiul Generația TikTok arată că persoanele de gen feminin tind să folosească platforma TikTok mai des decât persoanele de gen masculin.
Timpul petrecut pe internet este direct corelat cu frecvența utilizării platformei TikTok: în medie, tinerii petrec 2 ore jumătate pe TikTok pe zi, conform studiului și peste 5 ore pe internet, în general. În același timp, tinerii care accesează mai des și petrec mai multe minute pe platformă o consideră ca fiind mai utilă pentru ei.
De ce își deschid cont de TikTok
Întrebați care sunt motivele pentru care își deschid cont de TikTok, majoritatea tinerilor au spus că o fac pentru divertisment (74,2%), 43,5% pentru petrecerea timpului liber, 43,1% pentru informare, iar 33% pentru că majoritatea colegilor și prietenilor o folosesc. Mai mult de jumătate dintre utilizatori (58,2%) consideră că platforma are un impact mai degrabă pozitiv asupra lor.
Întrebați ce tip de conținut vizualizează frecvent pe platforma TikTok, 79,2% dintre tineri spun că vizualizează conținut de divertisment, 46,3% conținut informațional, 45,7% social, 44,7% educațional, 19,7% politic și 14,8% pagini de știri. Un sfert dintre tineri (25,6%) creează conținut în platformă.
Ce conturi urmăresc
Tinerii urmăresc cel mai mult conturi ale prietenilor și persoanelor apropiate (76,8%), vedete (68,6%), specialiști în anumite domenii (36,7%), oameni politici (15,2%) sau jurnaliști (9,9%).
Conform rezultatelor studiului, nu există diferențe majore între urban – rural pe TikTok. Astfel, platforma este un instrument care atenuează diferențele, iar adolescenții din urban și rural au comportamente similare de consum.
4 din 10 tineri NU verifică informația de pe TikTok
Peste 41% dintre tineri nu verifică informațiile pe care le găsesc pe TikTok, însă dintre cei care le verifică, 84% caută informații suplimentare pe Google. Peste 43% dintre tineri consideră în mare sau în foarte mare măsură că informația furnizată de TikTok este credibilă.
8 din 10 tineri au primit, în perioada campaniei electorale și ulterior în perioada alegerilor, conținut pe TikTok despre alegeri. Printre sentimentele pe care le aveau când vedeau aceste informații se numără: o treime s-au simțit informați (33,8%), aproape un sfert s-au simțit amuzați (23,6%), 2 din 10 adolescenți s-au simțit confuzi (19,6), iar 1 din 7 tineri s-au simțit revoltați (14,2%).
Mai mult de un sfert (27%) au distribuit mai departe conținut politic în perioada alegerilor.
Diagnostic pentru probleme psihologice pe TikTok
O altă informație relevată de studiul World Vision România este că 1 din 10 tineri și-a pus un diagnostic al unei probleme psihologice (depresie, autism, ADHD) în urma vizualizării de conținut pe TikTok, iar 6 din 10 tineri (61,2%) consideră că TikTok poate oferi sfaturi psihologice viabile, utile. Mai mult, 53,5% dintre tineri consideră că TikTok poate oferi sfaturi medicale viabile/ utile.
Procentul copiilor care își pun diagnostice medicale sau psihice pe TikTok scoate în evidență o altă problemă: lipsa oportunităților pentru acești copii de a-și exprima temerile altfel și a-și pune diagnostice de certitudine cu psihologi și medici în viața reală. Atragerea atenției tinerilor asupra acestor probleme poate contribui la educația lor, la recunoașterea simptomelor, precum și la accesul la informații altfel inaccesibile. De asemenea, poate facilita depistarea timpurie și diagnosticarea mai rapidă.
Persoanele de gen feminin sunt mai predispuse la autodiagnosticare cu afecțiuni psihologice sau, corelat, respondenții de gen masculin sunt mai puțin sensibili la informațiile psihologice.
Dintre tinerii care s-au ,,autodiagnosticat” cu o problemă psihologică pe TikTok, 7,8% au urmat un tratament pentru această afecțiune, recomandat de platformă, mai puțin de 1% din totalul respondenților. Cu cât adolescenții petrec mai mult timp pe platformă, aceștia sunt mai predispuși la a urma tratamente pentru afecțiuni psihologice recomandate.
Cu cât tinerii accesează mai des platforma TikTok, sunt mai încrezători în sfaturile medicale și psihologice de pe platformă. Tinerii cu o încredere ridicată în platformă consideră că TikTok oferă sfaturi medicale și psihologice utile.
Chestionarul Generația TikTok are un eșantion de 1178 de respondenți, cu vârste curpinse între 14 și 19 ani (cu o vârstă medie de 16.4 ani).
Lasă un Răspuns
Vezi comentariile