Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Operațiunea secretă care a scandalizat Marea Britanie: Polițiști sub acoperire au sedus și spionat zeci de femei

Un adevărat scandal de proporții zguduie Marea Britanie după ce s-a descoperit că polițiști sub acoperire au manipulat emoțional cel puțin 50 de femei, făcându-le să creadă că trăiesc povești de dragoste autentice, în timp ce erau, de fapt, ținte ale unei operațiuni de supraveghere.

Timp de patru decenii (1970-2010), agenții infiltrați în grupuri de activiști, în special de stânga, au folosit tactici precum „love bombing” – o metodă prin care copleșeau femeile cu afecțiune și atenție pentru a le câștiga încrederea. Cel puțin 25 de ofițeri au întreținut relații intime cu țintele lor, iar patru dintre ei au ajuns chiar să devină tați – unii fiind deja căsătoriți și având familii.

Polițiștii și-au creat identități false pe baza certificatelor unor copii decedați și își petreceau până la patru ani integrându-se în comunitățile pe care le spionau. Aceștia nu doar că monitorizau protestele, dar aveau acces la detalii intime despre viețile activiștilor – de la preferințe sexuale și conturi bancare, până la planurile lor de vacanță.

Cazul a stârnit indignare publică, iar mai multe victime cer acum compensații și tragerea la răspundere a celor implicați. Autoritățile britanice sunt supuse unei presiuni uriașe pentru a explica amploarea acestei operațiuni controversate.