Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Muzică și ateliere pentru copiii din mediul rural! Satele din Cluj în care cei mici pot cânta, învăța și interacționa cu instrumente muzicale

Foto: Classic for Kids

Copiii din satele din judeul Cluj vor avea parte în această primăvară de o experiență muzicală completă, special adaptată lor. 

Turneul Classic for Kids va călători în județele Cluj, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Alba și Sălaj. Muzica clasică și atelierele muzicale vor avea loc gratuit în 17 școli, cămine culturale, asociații, muzee; chiar și într-un castel. 

Pianistul Bogdan Vaida și compozitoarea Anamaria Meza îi vor iniția pe cei mici în tainele muzicii clasice și chiar vor cânta împreună cu ei – totul prin intermediul jocurilor, a interacțiunii ludice și a instrumentelor muzicale la care copiii vor avea ocazia să cânte.

Foto: Classic for Kids

„Cei mici sunt foarte deschiși. Pentru ei nu există (încă) muzică contemporană, clasică, pop, jazz etc. Există doar muzică interesantă sau plicticoasă. Și piesele pe care le vor asculta la această ediție a proiectului Classic for Kids sunt, zic eu, foarte inspirate, adevărate bijuterii muzicale, scrise special pentru ei de 4 compozitori contemporani. Fiecare piesă ilustrează muzical câte un animal, avem parte de mieunat, urlete de lupi, delicatețea unui fluturaș, dar și povești amuzante cu maimuțe și vulpi. Va fi foarte interesant pentru noi să vedem reacția copiilor când vor auzi această muzică. La ateliere, copiii vor cânta și se vor bucura de muzică, iar noi ne vom bucura de bucuria lor”, spune pianistul Bogdan Vaida, inițiatorul proiectului Classic for Kids.

Foto: Classic for Kids

Mozart and the Jungle

Tema spectacolelor din acest an este Mozart and the Jungle, iar călătoria îi poartă pe copii pe ritmurile muzicii clasice contemporane în timp ce vor descoperi povești din lumea animalelor.

Repertoriul e format dintr-o piesă a cunoscutului compozitor Wolfgang Amadeus Mozart și piese cu animale scrise special pentru proiect de compozitorii Cip Pop, Cristian Bence Muk, Șerban Marcu și Anamaria Meza. Activitățile sunt potrivite pentru copii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani.

Foto: Classic for Kids

Elevii vor descoperi magia muzicii clasice într-un spectacol captivant care va cuprinde un mini-concert de pian și un atelier de muzică în care cei mici vor avea ocazia să asculte, dar și să cânte cu ajutorul instrumentelor muzicale aduse în școala lor.

Imediat după concert, copiii participă la un atelier interactiv de ritm și improvizație și explorează universul instrumentelor muzicale alături de pianistul Bogdan Vaida și de compozitoarea Anamaria Meza, ghidul care îi însoțește pe cei mici într-o călătorie sonoră plină de aventuri.

Unde ajung concertele Classic for Kids la Cluj

  • Școala Gimnazială Răchițele, Cluj, 15 aprilie
  • Școala Gimnazială Călățele, Cluj, 16 aprilie
  • Școala Primară Deușu, Cluj, 17 aprilie
  • Școala Gimnazială Ciurila, Cluj, 8 mai
  • Școala Gimnazială Bonțida, Cluj, 9 mai
  • Școala Gimnazială Avram Iancu, Beliș, Cluj, 16 mai
  • Castel Rákóczi-Bánffy, Gilău, Cluj, 17 mai – eveniment public, participare gratuită pe bază de înscriere (din 18 aprilie se vor putea rezerva locuri). Înscrieri AICI.