Vinerea Mare, numită adesea Vinerea Seacă, este una dintre cele mai intense și sacre zile ale anului.
Este ziua Răstignirii, ziua în care timpul pare suspendat, iar suferința capătă o dimensiune cosmică. În credința populară, această zi nu era doar una a doliului profund, ci și o zi cu puteri tămăduitoare.
Vinerea Mare în satele clujene
Oamenii posteau cu asprime – adesea țineau post negru, fără apă și fără hrană. Se rugau în tăcere, stăteau retrași și păstrau casa în liniște. Era o zi în care nu se lucra, nici măcar cele mai ușoare treburi ale gospodăriei nu erau îngăduite. Vinerea Mare era dedicată cu totul suferinței lui Hristos și speranței în mântuire, arată pagina de Facebook Tradiții clujene.
O credință adânc înrădăcinată spunea că, în această zi, apele dobândesc puteri vindecătoare. Cei bolnavi de boli grele se scăldau în râuri, înainte de răsărit, crezând că vor fi astfel izbăviți de suferință.
Seara, întreaga comunitate se aduna la biserică pentru Prohodul Domnului – slujba înmormântării simbolice a lui Hristos. Oamenii țineau în mâini lumânări aprinse, iar lumina se revărsa nu doar asupra altarului, ci și asupra sufletelor. Lumânări aprinse erau duse și la morminte, „ca să ia parte și cei plecați la înmormântarea Domnului”, după cum spun bătrânii satelor.
În timpul slujbei, când se scotea Sfântul Epitaf – pânza care înfățișează punerea în mormânt a Mântuitorului – femeile treceau pe sub el, mai ales cele bolnave sau care aveau suferințe grele. Gestul avea un puternic caracter apotropaic: se credea că astfel vor dobândi sănătate, ușurare și binecuvântare.
În unele sate, credincioșii duceau lumina acasă și înconjurau casa de trei ori, cu lumânarea aprinsă, apoi făceau câte o cruce de ceară în colțurile pereților, pentru a feri locul de foc, trăsnet, boală și necaz.
Tot în Vinerea Mare, fetele urcau în turnul bisericii și trăgeau clopotul, pentru ca „să le crească înaltă cânepa”.
În credința populară, nu era bine să moară cineva în Săptămâna Patimilor, dar dacă cineva își dădea sufletul în ziua de Paști, se spunea că merge „de-a dreptul în Rai”, căci atunci cerurile sunt deschise.
