Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

UMF Cluj va pregăti viitori ofițeri medici! Reguli, calendarul de înscrieri și selecție

Foto: UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca - Facebook

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca va pregăti viitori ofițeri medici. 

Începând cu anul universitar 2025 – 2026, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, va pregăti viitori ofițeri medici. 

Reguli de înscriere

  • Pot candida pentru aceste locuri doar cei care parcurg probele de selecție specifice Ministerului Apărării Naționale și sunt declarați Admis/Apt medical
  • Doar aceștia vor putea susține ulterior examenul de admitere organizat de UMF Cluj

Calendarul înscrierii și selecției

▪️ 06.06.2025 – Termen limită pentru înscrierea la Biroul Informare-Recrutare – Centrul Militar Zonal Cluj

▪️ 24.06.2025 – Termen limită pentru: evaluarea psihologică, evaluarea capacității motrice, interviul final și evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale

▪️ 27.06.2025 – Termen limită pentru examinarea medicală

▪️ 13.07.2025 – Examenul de admitere la UMF „Iuliu Hațieganu”

Pentru înscriere și informații suplimentare

Ce urmează după admitere?

Studenții semnează un contract cu Institutul Medico-Militar. După 4 ani de studiu, primesc gradul de sublocotenent, continuând anii V și VI ca ofițeri studenți.

După absolvire, vor fi repartizați, în funcție de specialitate, în cadrul unităților militare sanitare ale Ministerului Apărării Naționale.