Dan Tarcea, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, a fost pe șantierul din Borhanci, unde se desfășoară lucrările pentru Hub-ul educațional.
El a explicat ce se mai întâmplă pe șantier și cum se dezvoltă lucrările.
„Sunt în cartierul Borhanci, în zona Hub-ului educațional și am venit să vă prezint stadiul lucrărilor de aici. Am început lucrările la componenta de creșă, este vorba despre o creșă de mari dimensiuni, care va avea 100 de locuri. Lucrările sunt în toi, iar săptămâna viitoare vom turna aici 200 de piloți forați pentru consolidare, pentru că este nevoie. Toate dealurile din jurul Clujului alunecă și de aceea trebuie să facem și această parte de consolidare. În acest moment se face săpătura generală pentru a putea să fie pregătit terenul. De săptămâna viitoare, de marți, o să vedem efectiv și turnarea piloților forați.
Între această parte de creșă și școală urmează să construim o grădiniță. La această grădiniță avem deja partea de licitație încheiată și trebuie doar să dăm ordinul de începere a lucrărilor. Mai avem de sincronizat câteva lucruri cu Compania Națională de Investiții, astfel încât să putem porni și lucrarea pentru grădiniță.
La partea de școală, deja, componenta de zidărie este gata, urmează să vină geamurile și să fie montate. Avem și sala de sport, care de asemenea este gata”, a transmis Dan Tarcea.
Hub-ul educațional Borhanci
HUB-ul din Borhanci include:
– Creșă cu 11 grupe a câte 9 copii
– Grădiniță 8 grupe a câte 20 copii
– Școală gimnazială formată din 3 corpuri de clădire și sală de sport
– Liceu cu laboratoare și sală de sport
– Bazin de înot acoperit cu capacitate de 1000 spectatori, cu zone dedicate competițiilor sportive de natație ce includ: un bazin olimpic de înot, un bazin olimpic de sărituri, o zonă de gradene pentru spectatori, zone de agrement, un bazin de inițiere, saune, jacuzzi, vestiare
– Bază sportivă: agrement și terenuri sportive, activități recreative cu acces nelimitat: locuri de joacă pentru copii, zonă șah, zonă ping-pong, zona aparatelor fitness, zonă skate și zonă parkour, amfiteatru deschis cu gradene și un grup sanitar public
– Pădure-parc, pe o suprafață de peste 50 ha, care include traseu pentru dirtbike, grădină și parc tematic
– Infrastructură: străzi, trotuare și rețele edilitare.
Lasă un Răspuns
Vezi comentariile