Absolvenții Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj au dus tradiția mai departe.
Pe tot parcursul acestei săptămâni, absolvenții promoției 2025 a UMF Cluj și-au luat rămas-bun de la anii de studenție, cu zâmbete, cântece și multă recunoștință pentru profesorii și colegii lor.
Serenadele vor continua și vineri, 6 iunie.

„Ieri (n. red. 4 iunie 2025) am trăit una dintre cele mai emoționante și frumoase zile din cariera mea, odată cu serenadele absolvenților promoției 2025 la Catedra de Farmacologie, pe care o conduc. Căldura si bucuria cu care ne-au primit, aplauzele cu care ne-au întâmpinat au adus cotele emoției la maxim, iar cântecele….au fost pur și simplu minunate. Toate serenadele au avut mesaje profunde, care au atins inimile celor prezenți, iar interpretarea a fost plină de energie, bucurie și talent. Am avut o serenada dedicată catedrei noastre, din care am înțeles cat de dragă le-a fost farmacologia, chiar dacă e greu să ții minte atâtea medicamente (Algocalminul e baza). Am fost încântați să auzim serenada studenților internaționali, iar Merci UMPh și Thank YOU UMPh cântate de sutele de studenți internaționali ne-au umplut sufletele de mândrie. Toți acești studenți vor fi amabasadorii școlii noastre și ai României, acolo unde își vor face datoria.
A fost cald, dar sunetul serenadelor a sunat extraordinar, cele mai frumoase serenade cântate de cei mai grozavi studenți!
Niciodată nu am auzit în cântecele absolvenților de atâtea ori cuvântul MULȚUMESC. Noi vă mulțumim pentru felul în care ați parcurs anii grei și frumoși ai Facultăți de Medicină. Mulțumesc Robert pentru mesajul vostru cald și plin de recunoștință.
Asemenea momente sunt borne existențiale pentru fiecare dintre noi.
Sa vă bucurați din tot sufletul de această săptămână minunată, să trăiți emoțiile la maxim. .
Love you all”, a transmis rectorul UMF Cluj, Anca Dana Buzoianu.
Lasă un Răspuns
Vezi comentariile