Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Se face o masă mare pe Potaissa și totul se oprește pentru un moment: E despre oameni și zâmbete sincere: „Vendorii și vizitatorii devin prieteni”

Foto: Strada Potaissa - Facebook

Masa Bunei Vecinătăți, un moment apreciat de clujeni, va avea loc pe strada Potaissa din Cluj-Napoca, duminică, 15 iunie, între orele 9:00 și 10:00. 

Toate activitățile se opresc pentru o oră, se face o masă mare, vendorii și vizitatorii devin prieteni și strada se transformă. 

Va fi un moment cu și despre conexiune și comunitate, despre oameni și despre zâmbete sincere.

„Intrarea? Un singur ‘bilet’: un preparat – fie el dulce, sărat, tradițional sau poate inedit, numai bun de împărțit cu ceilalți. Fiecare aduce câte ceva. Dulceață de vișine întinsă pe clătite pufoase. Ciocolată de casă. Prăjitură cu mălai. Limonadă cu flori de soc. Vinete coapte pe jar, zacuscă aromată, fructe dulci din grădină. Toate își vor găsi locul pe masa pe care o vom umple cu povești, gusturi și tihnă”, au transmis organizatorii. 

Masa Bunei Vecinități are loc în cadrul evenimentului Strada Potaissa – Piața de flori altfel. Între 13 – 15 iunie 2025, strada Potaissa se transformă în Piața de flori altfel. Intrarea la eveniment este gratuită, iar piața de flori va funcționa în intervalul orar 10:00-23:00. 

Ziarul Clujeanului a povestit cu Andi Daiszler, organizatorul evenimentului, despre noutățile ediției din acest an. CITEȘTE AICI.