Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Ronaldinho, la Cluj-Napoca. A rămas plăcut impresionat de România: „Foarte fericit să fiu într-o țară frumoasă! Invitați-mă din nou”

Foto: Ronaldinho Gaúcho - Facebook

La Cluj-Napoca, în cadrul Sports Festival, sâmbătă, 14 iunie, pe BTarena, a avut loc meciul demonstrativ „Ronaldinho & Friends – Team România”. Ronaldinho a rămas plăcut impresionat de România și a spus că dacă ar fi invitat încă o dată ar veni cu drag. 

Pe teren au intrat legende precum Ronaldinho, Adriano, Robert Pires, Marco Materazzi, Wesley Sneijder, Julio Cesar, Ricardinho, Kevin Kuranyi şi Cristian Zaccardo. Antrenorul echipei a fost Felix Luz. 

De asemenea, de cealaltă parte a terenului, echipa României i-a inclus pe Adrian Mutu, Mirel Rădoi, Răzvan Raţ, Cosmin Contra, Alexandru Chipciu, Bogdan Lobonţ, Florin Cernat, Adrian Ilie şi Eric de Oliveira, antrenaţi de Ioan Ovidiu Sabău. 

Foto: Sports Festival – Facebook

Meciul s-a încheiat 12-12. Meciul s-a jucat în format 5+1, cu două reprize de câte 30 de minute. 

Ronaldinho, impresionat de România

La câteva ore după ce s-a terminat spectacolul fotbalistic din Cluj-Napoca, Ronaldinho a făcut o postare pe rețelele de socializare și a spus că a trăit momente minunate în România și că i-ar plăcea să mai vină. 

„Mulțumesc României pentru primire și grijă!!! Foarte fericit să petrec câteva zile în această țară frumoasă, cu oameni atât de veseli și iubitori de fotbal… Evenimentul a fost un succes, invitați-mă din nou”, a scris legenda fotbalului pe pagina sa de Facebook.