Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Rezultate remarcabile obținute de studenții clujeni la o competiție internațională importantă din Viena

Foto: news.ubbcluj.ro

Studenții economiști ai Universității Babeș-Bolyai (UBB) au obținut două premii în finala competiției internaționale de studii de caz Modul Business Championship din Viena.

Echipele, alcătuite din studenți în anul I ai Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), s-au calificat în finala competiției, unde una dintre cele două echipe clujene a obținut medalia de argint, iar cealaltă echipă o mențiune.

Studenții clujeni la Modul Business Championship din Viena

Competiția a avut loc între 24 și 27 aprilie 2025 la Universitatea Modul din Viena, unde, pe baza unei etape de calificări online organizate la nivelul Europei Centrale și de Est s-au calificat un număr total de 10 echipe universitare din 6 țări diferite. Astfel, cele două echipe ale UBB au reprezentat România la această întrecere, concurând cu echipele studențești ale unor universități din Germania, Austria, Ungaria, Serbia și Ucraina. Echipele clujene au avut o performanță remarcabilă pe parcursul concursului, reușind să se califice în finala mare, de unde s-au întors cu o medalie de argint și o mențiune.

Echipa medaliată cu argint a fost formată din studenții Burkhardt Balázs (Informatică economică, anul I), Izsák Adél (Finanțe și bănci, anul I) și Lázár Benedek (Informatică economică, anul I). Membrii echipei care a obținut mențiunea, respectiv locul 4, au fost Ladó Viktória (Finanțe și bănci, anul I), Nagy Jázmin-Andrea (Management, anul I) și Toth Izolda (Management, anul I).

În cadrul competiției, echipele au avut 24 de ore la dispoziție pentru a elabora un studiu de caz pentru Raiffeisen Bank International, având ca temă principală dezvoltarea unor instrumente digitale prin care banca poate atrage tinerii cu vârste între 14 și 18 ani.

Coordonatorii echipelor UBB au fost prof.univ.dr. Szász Levente, conf.univ.dr. Györfy Lehel, conf.univ.dr. Rácz Béla-Gergely și doctoranda Izsák Réka.