Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Premieră în România, la Cluj! Centrul de Tumori Mamare din cadrul IOCN, primul acreditat de Societatea Germană de Oncologie

Foto: Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță”, Cluj-Napoca - Facebook

Centrul de Tumori Mamare din cadrul Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca a devenit prima unitate de diagnostic și tratament certificată internațional de Societatea Germană de Oncologie. 

„Centrul de Tumori Mamare din Cadrul IOCN a devenit prima unitate de diagnostic și tratament certificată internațional prin această acreditare la Societatea Germană de Oncologie. Practic, a fost un proces care a debutat în urmă cu mai bine de trei ani, în luna iunie 2021. A fost un proces extrem de intens și laborios, primul audit a avut loc în luna decembrie 2022. Sigur că la nivelul institutului exista cea mai mare parte dintre cerințele Societății Germane de Oncologie pentru a putea deveni membri afiliați ai societății. (…) Auditul final a avut loc în luna decembrie 2024 și în luna martie am primit certificarea, prin care Centrul de Tumori Mamare al IOCN a devenit membru cu drepturi depline al Societății Germane de Oncologie”, a declarat, marți, 8 aprilie, dr. Cătălin Vlad, managerul IOCN, într-o conferință de presă, potrivit Agerpres

Chirurgul Patriciu Achimaș-Cadariu a precizat că acreditarea oferită crește calitatea serviciilor medicale ale pacienților IOCN. De asemenea, el a spus că pacientele cu cancer de sân tratate în astfel de centru beneficiază de rezultate oncologice îmbunătățite, creșterea supraviețuirii și a calității vieții. 

„Atunci când ai date poți să ajuți cu adevărat pacienții. Datele de la registrul instituțional, trimise la studii internaționale, ne-au arătat, în urmă cu 10 ani, că supraviețuirile la noi, din diverse motive, sunt sub media europeană. Se impunea o intervenție și aceasta s-a făcut pas cu pas prin îmbunătățirea tratamentelor. (…) Înseamnă că oferim tuturor pacienților aceeași cale, aceeași calitate, aceleași proceduri, aceleași modalități prin care să se ajungă la o decizie terapeutică optimă și ulterior să parcurgă pașii de terapie, astfel încât să se obțină cea mai bună supraviețuire în condițiile unei calități a vieții care să fie infinit mai bună decât ce aveam înainte”, a precizat Chirurgul Patriciu Achimaș-Cadariu.