Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Peste 7.000 de alergători iau startul, în weekend, de pe stadionul-emblemă al Transilvaniei. Restricții de circulație și rute ocolitoare

Foto: Wizz Air Cluj-Napoca Marathon - Facebook

Între 5-6 aprilie 2025, la Cluj-Napoca, are loc Wizz Air Marathon. 

Municipiul Cluj-Napoca și stadionul Cluj Arena vor găzdui cea de-a 14-a ediție a evenimentului internațional „Wizz Air Cluj-Napoca Marathon”, una dintre cele mai mari competiții de alergare din România.

Peste 7.000 de alergători vor lua startul de pe Cluj Arena

Peste 7.800 de participanți din țară și din străinătate sunt așteptați să ia startul de pe stadionul Cluj Arena și să se bucure de traseele care traversează cele mai frumoase zone din centrul orașului, îmbinând performanța sportivă cu frumusețea urbană a Clujului.

Eveniment pentru iubitorii de sport

Evenimentul se adresează tuturor iubitorilor de sport, indiferent de vârstă sau pregătire fizică, oferind probe pentru alergători profesioniști și amatori:

  • Maratonul Wizz Air (42,2 km)
  • Semimaratonul Parapet (21,1 km)
  • Ștafeta Staystrong (4×10,5 km)
  • Cross Garmin (10 km)
  • Crosul Mindera (4 km)
  • curse speciale pentru familii (Family Race Mega) și persoane în scaun rulant.

Food trucks-uri, zone de relaxare și divertisment

De asemenea, în cursul weekendului și în paralel cu probele sportive, participanții și susținătorii se vor putea bucura de o atmosferă relaxată pe esplanada stadionului Cluj Arena, în cadrul evenimentului „Eat & Meet @Wizz Marathon”. Aici, aceștia vor avea la dispoziție diverse opțiuni culinare oferite de food trucks-uri locale, precum și zone de relaxare și divertisment pentru întreaga familie.

Restricții rutiere

Foto: maraton-cluj.ro

Rute ocolitoare

Foto: maraton-cluj.ro

Trasee deviate bus

Foto: maraton-cluj.ro
Foto: maraton-cluj.ro
Foto: maraton-cluj.ro

Mai multe informații referitoare la programul competițiilor pot fi aflate accesând site-ul oficial al competiției.