Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Modernizarea unui drum important pentru clujeni, finalizată. „Deservește partea nordică a zonei metropolitane”. FOTO

Foto: Consiliul Județean Cluj

Au fost finalizate lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean DJ 109A Chinteni – Vultureni – Recea Cristur – Dealul Jurcii. 

Derulate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, acestea au vizat sectorul în lungime de 38,366 kilometri cuprins între pozițiile kilometrice 10+200 și 48+566.

Foto: Consiliul Județean Cluj

„Avem un traseu, în lungime de peste 38 de kilometri, complet modernizat din bani europeni, care deservește partea nordică a zonei metropolitane Cluj și de care beneficiază locuitorii comunelor Chinteni, Vultureni, Așchileu, Panticeu, Recea Cristur, Borșa și Bonțida, împreună cu toți cei care tranzitează zona. Marele avantaj pentru locuitorii comunei Chinteni și ai acestui întreg areal e dat de faptul că, cu ajutorul banilor europeni, a fost realizată atât magistrala de apă, cât și, ulterior, reabilitarea și modernizarea la cele mai înalte standarde a acestui drum județean, cu toate beneficiile ce decurg de aici. Nu ne vom opri aici, vom continua în acest an cu realizarea trotuarelor pe acest drum, banii necesari fiind cuprinși în bugetul județului.

Acest proiect marchează, practic, și ultima finanțare obținută de Consiliul Județean pe vechiul Program Operațional Regional, prin care au fost atrase doar pentru drumurile județului peste 1,1 miliarde de lei nerambursabili, pentru reabilitarea a 12 trasee de drumuri județene, însumând 442 de kilometri”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, la inaugurarea drumului, miercuri, 16 aprilie 2025. 

Despre modernizarea drumului

Pe sectorul de drum cuprins între kilometrul 10+200 și kilometrul 17+560, situat, practic, pe raza localității Chinteni și ultimul care a rămas de executat în cadrul proiectului cu finanțare europeană, au fost executate lucrări de mare amploare constând în operațiuni de modernizare a platformei drumului pe toată lungimea sectorului și asfaltare în două straturi, respectiv binder și strat de uzură, realizarea a 33 de podețe, 2 podețe transversale noi, peste 2,5 kilometri de rigolă carosabilă, reabilitarea  a 24 de joncțiuni ale drumului județean cu drumuri laterale comunale, 215 accese la proprietăți, parapete metalice de siguranță în lungime însumată de 2.535 metri liniari, 2 noi parcări, precum și lucrări de marcaje și semnalizare rutieră.

Foto: Consiliul Județean Cluj

În valoare de 17.661.810,15 de lei, lucrările de modernizare a acestui sector au fost executate în cadrul proiectului cu finanțare europeană având ca obiect “Modernizarea și reabilitarea drumului județean DJ 109A Chinteni – Vultureni – Recea Cristur – Dealul Jurcii, km 10+200  – km 48+566”.

Foto: Consiliul Județean Cluj

Potrivit CJ Cluj, sectorul de drum situat între kilometrul 17+560 și kilometrul 48+566 al drumului județean DJ 109A, în lungime de 31,006 de kilometri, a fost finalizat și recepționat la începutul anului 2024. Operațiunile au constat în lucrări de modernizare a platformei drumului pe toată lungimea și asfaltarea în două straturi, respectiv binder și strat de uzură, precum și reabilitarea a 49 de joncțiuni ale drumului județean cu drumuri laterale comunale și realizarea a 10 kilometri de drenuri.

Totodată, au fost construite 6 poduri noi, au fost reabilitate alte 6 poduri, au fost modernizate 75 de podețe și a fost amenajat sensul giratoriu de la kilometrul 27+650, la intersecția cu drumul județean DJ 109.

Foto: Consiliul Județean Cluj

De asemenea, a fost montat parapet metalic de siguranță pe o lungime însumată de 3.168 metri liniari, au fost construiți 10,499 kilometri de șanțuri pavate din beton pentru colectarea apelor, 28,481 kilometri de șant la marginea platformei cu secțiune neprotejată, precum și lucrări de marcaje și semnalizare rutiere.

Valoarea totală a proiectului de modernizare pentru drumul DJ 109A Chinteni – Vultureni – Recea Cristur – Dealul Jurcii a fost de 81.427.958,43 lei.