Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Incendiu puternic la o locuință din Cluj! Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Soporu de Câmpie, comuna Frata.

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, din cadrul Punctului de Lucru Mociu și al Detașamentului Turda. Intervenția este sprijinită și de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Potrivit primelor informații, incendiul se manifestă generalizat, fiind afectată o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.

Pompierii acționează pentru localizarea și lichidarea focului, intervenția fiind în desfășurare.

Din fericire, până în acest moment nu au fost raportate victime. Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea intervenției.