Un accident rutier grav a avut loc în această dimineață, miercuri, 9 aprilie, în localitatea Luncani, comuna Luna.
Potrivit pompierilor, un autoturism a intrat într-un stâlp, după ce conducătorului auto i s-a făcut rău la volan.
„La locul incidentului au intervenit două autospeciale cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. De asemenea, un elicopter SMURD a fost solicitat pentru a sprijini intervenția”, a transmis ISU Cluj.
Totodată, potrivit pompierilor, conducătorul auto a rămas încarcerat în urma impactului și a fost extras de echipele de pompieri folosind echipamentele speciale, astfel încât să nu-i fie agravate leziunile suferite.
„Acesta a fost a fost transportat la spital pentru îngrijiri și investigații medicale, alături de pasagera din autoturism. Ambii erau în stare de conștiență și cooperanți”, a transmis ISU Cluj.
Lasă un Răspuns
Vezi comentariile