Săptămâna Mare, cunoscută și sub numele de Săptămâna Patimilor, este una dintre cele mai profunde și încărcate spiritual perioade din calendarul creștin. Pentru credincioși, această săptămână nu este doar un prilej de post și rugăciune, ci și un moment de introspecție, curățare sufletească și apropiere de valorile autentice ale credinței.
Tradiții și obiceiuri în satele din Cluj
În satele de odinioară, munca la câmp era oprită.
„E mare păcat să muncești când Domnul Hristos pătimește”, se spunea cu teamă și cu respect. Așadar, oamenii posteau, iar întreaga săptămână era consacrată rânduielilor ce preced marea sărbătoare a Învierii.
Până miercuri, gospodăriile trebuiau să fie pe deplin pregătite pentru întâmpinarea praznicului. Casele erau văruite proaspăt, semn al înnoirii și al luminii. Zestrea, păstrată cu grijă în lăzi și lăițere, era scoasă la soare, împrospătată, primenită, iar hainele noi de sărbătoare – obligatorii pentru fiecare membru al familiei – trebuiau să fie gata.
Femeile se îngrijeau cu migală de curățenie: scoteau hainele de sărbători, le puneau la soare, apoi le reașezau cu grijă, strecurând printre ele crenguțe de busuioc și alte plante frumos mirositoare. Nu doar hainele, ci și obiectele din gospodărie erau supuse unei curățenii rituale. Blidele de lut dar și icoanele de glajă de pe pereți erau spălate și împodobite cu ștergare de sărbătoare. Până și fața casei, pavimentul din pământ bătut și muruit cu lut galben, era reîmprospătat, potrivit unei postări de pe pagina de facebook Tradiții clujene.
În această săptămână „nu e bine ca femeia să coasă”, pentru că „atunci împarte Sfântul Ilie trăsnetele” – un avertisment care ținea deopotrivă de rânduiala religioasă și de credințele populare legate de forțele cerești și pedeapsa divină.
Între Florii și Joia Mare, oamenii se spovedeau și se împărtășeau, dornici să intre în sărbătoarea Învierii cu sufletul curat și împăcați cu cei din jur. Era un timp al iertării și al împăcării, în care curățenia inimii era la fel de importantă ca cea a casei.
