Într-o societate unde stereotipurile încă au puterea de a limita visuri, povestea Andreei Lukacs este dovada vie că determinarea și curajul pot doborî orice barieră.
Născută și crescută într-un mediu care nu i-a încurajat visul militar, Andreea nu doar că a intrat într-o carieră considerată „domeniu masculin”, dar a și excelat, devenind șefa de promoție la Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia”, în anul 2024.
Andreea nu a visat dintotdeauna să poarte uniforma militară. Drumul său a început în cu totul alte direcții, fiind pasionată din copilărie de dansuri populare, muzică, cercetășie și teatru. A absolvit Liceul Teoretic „Jósika Miklós” din Turda, iar mai târziu Școala Postliceală de Asistent Medical Generalist „Henri Coandă”. Dar în ciuda realizărilor, simțea că poate mai mult, că destinul său e altundeva.

„Alegerea unei cariere militare nu a fost un vis din copilărie, ci o descoperire neașteptată pe drumul meu”, povestește ea. Deși a întâmpinat critici și descurajări – „Nu e pentru tine”, „E prea greu”, „E o meserie de bărbat” – Andreea a transformat îndoiala celor din jur într-un combustibil pentru ambiția ei.
Pregătirea pentru armată a fost una dură, atât fizic, cât și psihic, dar pentru Andreea, fiecare zi de antrenament, fiecare provocare, a fost o șansă de a-și demonstra valoarea. „Curajul, disciplina și devotamentul nu au gen”, spune ea. „O femeie poate aduce empatie, organizare și strategie într-un domeniu care cere mai mult decât forță brută”.
Momentul în care și-a îmbrăcat pentru prima dată uniforma a fost o răscruce. Nu doar o realizare, ci o asumare: a unui nou stil de viață, a unei noi misiuni. Iar succesul nu s-a lăsat așteptat. Ca șefă de promoție, a avut ocazia să își aleagă baza aeriană – și a ales să fie aproape de casă, la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii, unde lucrează astăzi cu tehnologia de vârf a Forțelor Aeriene Române: avionul supersonic F-16.

„Armata m-a modelat nu doar fizic, ci și psihic”, mărturisește Andreea. A învățat să aibă încredere în ea însăși, să colaboreze, să rămână calmă în situații critice și, mai ales, să nu renunțe niciodată.
Astăzi, maistrul militar clasa a V-a Lukacs Andreea-Beata este o sursă de inspirație pentru tineri – și mai ales pentru tinere – care se gândesc la o carieră militară. Povestea ei este o lecție de voință, determinare și curaj. Este dovada că locul unei femei este acolo unde își dorește să fie.
Lasă un Răspuns
Vezi comentariile