A fost realizată o analiză a activității ALOPEDI derulate în primele șase luni ale anului 2025 prin intermediul proiectului destinat obținerii sfaturilor medicale pediatrice. Serviciul de call center a fost apelat de peste 6.100 de părinți în primele luni ale anului 2025.
„Numărul mare de apeluri reconfirmă încrederea părinților în sfaturile prompte și profesioniste oferite de medicii care răspund solicitărilor 24 de ore din 24, șapte zile din șapte. Cifrele dovedesc, o dată în plus, utilitatea și eficiența serviciului nostru de telemedicină”, a precizat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.
ALOPEDI, apelat de peste 6.100 de părinți
ALOPEDI 0364-917 a fost apelat în primul semestru al anului 2025 de către 6.144 de părinți.
Majoritatea apelurilor, mai exact 70,65% dintre acestea, s-au finalizat cu recomandări ce au permis îngrijirea copiilor la domiciliu, iar părinților li s-au explicat care sunt semnele la apariția cărora trebuie să se adreseze medicului.
Dacă în primele luni ale anului problemele respiratorii au fost principalul motiv pentru care părinții au apelat serviciul de telemedicină ALOPEDI 0364-917, numărul acestora a scăzut în ultima lună la 25% din numărul de apeluri din luna februarie pentru aceeași problemă, iar solicitările pentru copii cu probleme digestive – vărsături, diaree, dureri abdominale – au crescut cu 50%. Vărsăturile și diareea apar frecvent în lunile de vară, fiind deseori produse de infectarea cu virusuri sau bacterii transmise ca urmare a igienei necorespunzătoare a mâinilor.
Lasă un Răspuns
Vezi comentariile