Canicula din Cluj a trecut, dar dacă vrei să schimbi complet peisajul și să îți faci un city-break ca în filme, e momentul perfect să urci… la propriu. Am ales pentru tine câteva dintre cele mai spectaculoase terase de pe glob, unde un cocktail rece și o priveliște incredibilă pot face cât o vacanță întreagă.
Paris – orașul rooftop-urilor romantice
Terasa Coraille – Muzeul de Artă Modernă
E noua senzație a verii în Paris: o terasă efemeră cu vedere directă spre Turnul Eiffel. Cu un vibe de Parisian Riviera, Coraille îmbină perfect bucătăria mediteraneană cu cocktailuri creative. Ideală pentru o cină romantică la apus sau un brunch cu gașca, scrie Aleph News.
Brach Hotel – Arondismentul 16
Un colț de Mediterană în inima Parisului: scaune suspendate din rotin, măslini verzi și rosé rece. Aici savurezi tapas provensale în timp ce Turnul Eiffel îți face cu ochiul de la câțiva pași.
Le Martha Hotel Barrière – Avenue George V
La câțiva pași de Champs Elysées, acest rooftop e definiția luxului parizian. Cocktailuri fine, priveliști memorabile și o atmosferă care te face să uiți de tot.
Le Perchoir – Printemps Haussmann
Locul preferat al tinerilor parizieni pentru petreceri de rooftop. Muzică bună, vibe relaxat și o vedere de 360° asupra Parisului.
Escapade și în afara Europei
Marina Bay Sands – Singapore
Piscina infinity de pe acest rooftop e deja celebră pe Instagram. Noaptea, orașul pare un joc video futurist, iar ziua e perfect pentru un cocktail tropical cu vedere la skyline.
Ozone Bar – Hong Kong
Cea mai înaltă terasă din lume, la etajul 118 al hotelului Ritz-Carlton. Atmosferă exclusivistă, DJ seturi și cocktailuri care par scoase din filme SF.
Azul Rooftop – Austin, Texas
Dacă vrei un vibe mai chill, Azul are piscina rooftop cu cea mai frumoasă priveliște din Austin și cocktailuri artizanale perfecte pentru apusuri portocalii.
De ce să alegi un rooftop? Pentru că nu există escapadă mai cool decât să privești un oraș de sus, cu un pahar de vin rece în mână și muzica potrivită pe fundal. Așa că, dacă îți faci planuri să evadezi din Cluj, bifează și măcar unul dintre aceste locuri.
Lasă un Răspuns
Vezi comentariile