Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Unde vezi prima zăpadă dacă stai în Cluj? Trei locuri de munte perfecte pentru primele poze de iarnă

Clujul încă își vede de toamna lui târzie, dar la munte lucrurile încep deja să fie serioase. Temperaturile scad, ceața se adună, iar văile de lângă oraș primesc adesea primii fulgi cu mult înainte ca zăpada să ajungă pe străzile din centru.

Dacă ești genul care vrea să fie „early adopter al iernii”, să fie primul care pune o poză cu #primazarapadă sau pur și simplu îți place vibe-ul rece, proaspăt și fotogenic al munților, atunci județul Cluj are câteva locuri perfecte pentru o escapadă rapidă.

Hai să vezi unde merită să urci ca să prinzi iarna înaintea tuturor.

1. Muntele Băișorii

Dacă vrei să fii sigur că vezi prima zăpadă „pe bune”, Muntele Băișorii e marele favorit. Altitudinea e mai generoasă, aerul e rece cât trebuie, iar peisajele sunt perfecte pentru poze de la început de sezon. Aici apare adesea primul strat alb din județ, chiar și atunci când în Cluj încă se aud păsările. Drumul e relativ ușor, iar sus găsești liniște, păduri care arată ca în filme și destule locuri instagramabile cât să-ți umpli feedul.

2. Măguri-Răcătău

Dacă vrei liniște și cadre care arată ca și cum ai fi fugit într-o vacanță departe de lume, Măguri-Răcătău este alegerea perfectă. Aici, primele ninsori vin devreme și transformă locul într-o zonă desprinsă dintr-un documentar despre iarnă.

Căsuțele răsfirate, dealurile line și pădurile îmbrăcate în alb sunt perfecte pentru poze cu vibe scandinav, „raw and cozy”. Ideal pentru cei care vor content natural, nemachiat, dar superb.

3. Vlădeasa

Vlădeasa e locul din județ unde iarna nu glumește. Altitudinea ridicată face ca zăpada să ajungă aici printre primele, iar peisajele sunt spectaculoase chiar și în primele ore de ninsoare. Dacă vrei un peisaj montan adevărat, poteci care încep să se albească și acel „mood de cabană”, Vlădeasa e exact ce cauți. Perfect pentru poze dramatice și vibe de aventură.