Au mai rămas doar trei zile până la ediția aniversară UNTOLD X, iar organizatorii trag un semnal de alarmă pentru toți cei care vor să participe. Festivalul din Cluj-Napoca, considerat unul dintre cele mai importante din lume, se va desfășura între 7 și 10 august și aduce nume mari din muzica internațională, alături de experiențe unice pentru fani.
Edi Chereji avertizează: Nu cumpărați bilete din surse neoficiale
Cofondatorul și directorul de comunicare al UNTOLD, Edi Chereji, le transmite festivalierilor să fie extrem de atenți de unde își achiziționează biletele. Potrivit acestuia, 99% dintre biletele vândute pe piața neagră sunt false, iar posesorii acestora nu vor avea acces în festival.
„Dacă ai cumpărat un bilet de pe surse neoficiale, riști să fi cheltuit degeaba bani pe transport și cazare. Accesul se face doar pe bază de bilet valid, cumpărat de pe site-ul UNTOLD sau prin resellerii autorizați”, a explicat Chereji, potrivit Adevarul.
Reguli stricte la intrare: fără genți, fără obiecte interzise
Organizatorii reamintesc și faptul că accesul în festival se face în baza unui control riguros. Participanții nu au voie cu genți, obiecte periculoase sau alte bunuri aflate pe lista de interdicții disponibilă pe site-ul oficial al evenimentului.
„Recomandăm tuturor să se informeze în avans despre regulile de acces. Ediția a zecea trebuie să fie una memorabilă, nu umbrită de experiențe neplăcute cauzate de neatenție sau nepăsare”, a mai adăugat Edi Chereji.
Lasă un Răspuns
Vezi comentariile