Salina Turda, unul dintre cele mai spectaculoase obiective turistice subterane din lume, se pregătește să devină un reper major pentru turismul balnear din România și Europa. Autoritățile au anunțat lansarea unui amplu proiect de extindere, cu o investiție de peste 126 de milioane de lei, ce vizează amenajarea Minei Iosif și modernizarea bazei de tratament.
Mina Iosif, cunoscută și sub numele de „Sala Ecourilor”, va fi redată publicului după mai bine de 150 de ani. Noul spațiu subteran, de aproximativ 10.000 de metri pătrați, va include alei suspendate, lifturi panoramice și chiar un râu artificial, oferind vizitatorilor o experiență cu adevărat inedită.
În paralel, baza de tratament va fi complet modernizată, pentru a oferi condiții balneare la cele mai înalte standarde și pentru a atrage tot mai mulți turiști interesați de sănătate și relaxare.
Proiectul este prevăzut să fie finalizat până la sfârșitul anului 2029, iar odată cu această extindere, Salina Turda ar putea atrage peste 1,2 milioane de vizitatori anual, dublându-și capacitatea actuală.
„Salina Turda nu este doar o destinație turistică. Este locul în care liniștea din adâncuri îți aduce pacea pe care o cauți de mult. Aici, sufletul își regăsește echilibrul”, transmit reprezentanții salinei.
Lucrările deja au demarat, iar locul promite să devină nu doar un obiectiv turistic spectaculos, ci și un model de dezvoltare durabilă și recuperare balneară la nivel european.
Lasă un Răspuns
Vezi comentariile