Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Plecarea care zguduie Educația! Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării din România, și-a anunțat luni seara demisia din funcție, punând capăt unui mandat de un an în fruntea unuia dintre cele mai mari ministere din Guvern. Decizia a fost confirmată pe blogul său personal și vine la exact un an de la preluarea portofoliului educației (22 decembrie 2024).

„Astăzi, 22 decembrie 2025, la exact un an de la invitația de a deveni ministru al Educației și Cercetării (22 decembrie 2024), i-am solicitat premierului eliberarea mea din funcție, prin depunerea demisiei la cabinetul acestuia. Recent am primit confirmarea. Deși demisia este un act unilateral, am vrut să fie o plecare amiabilă, așa cum a fost și colaborarea noastră”, a transmis Daniel David, potrivit Edupedu.

Fost rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și specialist recunoscut în psihologie, Daniel David a explicat că nu vizează o carieră politică și că mandatul său a fost acceptat ca un act de responsabilitate publică în perioade dificile pentru sistemul de educație și cercetare.

El a spus că pleacă din funcție după ce a considerat că și-a îndeplinit misiunea și că stabilitatea în domeniul educațional poate fi gestionată de un nou ministru care să pregătească bugetul pentru 2026.

În mesajul său, David a subliniat că demisia nu trebuie interpretată ca rezultat al unor motive ascunse, ci ca o alegere personală: nu a dorit să continue în politică, iar funcția de ministru a fost pentru el temporară și dedicată interesului public.

El și-a exprimat recunoștința față de președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan pentru susținere și a subliniat că își încheie activitatea într-un context în care România a depășit unele crize fiscale și bugetare și a avansat în reformele educației.

Surse politice citate de presă anunță că Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara și consilier în domeniul educației, este propunerea pentru a prelua conducerea Ministerului Educației după plecarea lui Daniel David.