Rămâi la curent cu tot ce se întâmplă în oraș

Noul gazon hibrid de la Cluj Arena, gata de utilizare. Ce garanție are suprafața modernizată

Pe stadionul Cluj Arena a fost instalată o nouă suprafaţă de joc de tip hibrid, care combină fibre sintetice inserate în gazonul natural pentru a creşte stabilitatea şi durabilitatea.

Lucrarea a fost realizată la inițiativa Consiliul Județean Cluj şi presupune montarea unor fibre sintetice la o adâncime de 14,5 cm în sol şi la 2 cm deasupra suprafeţei, respectiv în stratul de iarbă naturală.

Valoarea lucrării este de 1.449.314 lei (fără TVA), suportată integral din bugetul judeţean.

Noul sistem hibrid are o garanţie de 15 ani şi aduce avantaje importante: suprafaţa poate fi folosită de trei până la patru ori mai multe ore pe an decât una clasică, apariţia petelor umede sau a gropilor fiind semnificativ redusă.

Conducerea stadionului precizează că gazonul va fi gata pentru utilizare imediat după finalizarea montajului şi va fi supus mentenanţei înainte de primul meci oficial, programat între Universitatea Cluj şi Universitatea Craiova la 1 decembrie.