O tragedie care a început cu un simplu „accident la serviciu” s-a încheiat cu o despăgubire de peste un milion de euro pentru familia unui român de 27 de ani, mort într-o fabrică de cherestea din Italia.
Ce s-a întâmplat
Românul, pe nume Gavrilă Grad („Gabi”), tată al două fetiţe mici şi soţul Nataliei, lucra din 2018 pentru firma Nord Pallets snc din provincia Trento, Italia. Pe 16 ianuarie 2024, în curtea fabricii, a fost strivit de un utilaj folosit pentru manipularea lemnului, după ce versiunea inițială a tragediei a fost comunicată ca un copac căzut accidental.
Ancheta a arătat că firma nu respectase normele minime de siguranță: lipsă de trasee delimitate pentru pietoni, utilaje care circulau printre muncitori fără semnalizare, și lipsa formării specifice a angajatului pentru manevra utilajului.
Familia lui Gabi a primit recent despăgubiri de peste 1 milion de euro, ca urmare a intervenției firmei de avocatură care a urmărit cazurile de accidente mortale la locul de muncă în Italia.
Firma patronului, împreună cu patronii direcți ai firmei, au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, patronul firmei a acceptat opt luni de închisoare, iar fiul său patru luni, pentru omor din culpă.





























Lasă un Răspuns
Vezi comentariile