Pe 15 august 2025, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, locuitorii satului Lita, comuna Săvădisla, județul Cluj, sunt invitați să participe la a treia ediție a evenimentului „Zilele Satului Lita” – o manifestare dedicată comunității și tradițiilor românești.
Organizat de Primăria Comunei Săvădisla și Asociația Socio-Culturală Lita, cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, evenimentul promite să aducă împreună momente religioase, culturale și artistice.
De la ora 15:00, scena va prinde viață cu un spectacol folcloric de excepție, susținut de artiști îndrăgiți precum Cosmin Mocean, Mihai Trif, Ioana Budaie, Delia Toderici, Mihaela Toșa, Elena Sunzuiană, Roxana Poiană, Sebastian Roman, Medeea Trombițaș, Teodora Nan și Sofia Olar.
Publicul se va bucura și de reprezentațiile ansamblurilor „Jucăușii din Hășdate”, „Rapsodia Someșană” și „Poienița Finiselului”, care vor aduce pe scenă frumusețea portului popular și energia dansurilor tradiționale.
Prin aceste manifestări, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj își continuă misiunea de a valorifica și păstra vie identitatea culturală a satului românesc, oferind comunității un prilej de sărbătoare și apartenență.
Lasă un Răspuns
Vezi comentariile